Specialiştii nefrologi ,la persoanele care dezvoltă funcții renale ale diferitelor afecțiuni, depun eforturi maxime pentru a stopa leziunile renale și dacă este posibil,a le corecta. Scopul constǎ ȋn menținerea stǎrii de funcționare a propriilor rinichi, cât mai mult timp. În ciuda tuturor intervențiilor, atunci când insuficiența renală ajunge la stadiul final, este necesarǎ aplicarea tratamentului de ȋncercare pentru supraviețuirea pacientului. În prezent, transplantul renal constituie o opțiune excelentǎ pentru toți pacienții posibili.
În cazul întâmpinării bolii, prima reacție care apare adeseori la oricare bolnav constǎ ȋn dorința repetǎrii analizelor şi gândul existenței unei erori a testului. Când rezultatele indică aceeași situație, apare mai întâi starea de furie,apoi disperarea. În acest proces dificil, este extrem de important ca personalul medical să se asigure mai ȋntâi că leziunile renale sunt ireversibile. În acest punct, consultația medicalǎ ,raportul medical, examenul radiologic și istoricul medical al pacientului relevă în mod clar evoluția bolii.
Evaluările pentru transplantul de rinichi la pacienții cu insuficiență renală în stadiu final şi pierdere ireversibilă a funcției renale sunt realizate în două etape. În primul rând, se investighează dacă există vreun obstacol în calea transplantului la receptori. În mod sistematic, se evalueazǎ toate sistemele biologice ale organelor. Ȋn această etapă ,sănătatea sistemului cardiovascular este importantǎ ȋn evaluarea domeniului. Toate comorbiditățile, analizele de sânge, examenele radiologice ale pacientului vor fi evaluate în raport cu transplantul de rinichi. Se aplică un plan prin care se pot trata toate cauzele suplimentare descoperite.La final, există două alternative pentru pacienții care nu suferă în urma unui transplant de rinichi, cum ar fi transplantul de rinichi obținut de la un donator cadaveric (decedat) și transplantul de rinichi care urmează a se obține de la un donator viu.
O importanțǎ în evaluarea receptorului și a donatorului de rinichi constǎ ȋn compatibilitatea grupelor de sânge. Dacă puteți dona sânge unei persoane, veți putea dona și rinichi. Ȋn transplantul de rinichi grupa Rh nu prezintǎ nicio semnificație. Adică, o persoană cu Rh negativ poate dona un rinichi unei persoane cu Rh pozitiv sau invers. Dacă nu există o potrivire a grupei de sânge, atunci se va pune în discuție transplantul încrucișat. Acest transplant se bazează pe înlocuirea rinichilor de la cel puțin două cupluri.
Baza compatibilității grupelor de sânge este descrisǎ conform tabelului de mai jos:
Donatorul Primitorul
A A sau AB
B B sau AB
0 A,B,AB sau
0
AB AB
Grupa sanguinǎ AB, poate primi transplant de rinichi de la toate grupele sanguine.
Grupa sanguinǎ 0 (zero) poate dona rinichi tuturor grupelor sanguine.
În caz de incompatibilitate a țesuturilor
Chiar dacă există o incompatibilitate tisulară compatibilitatea țesuturilor este mai importantǎ. Grupurile de țesuturi ale rinichiului prelevate de la donator ,diferă de ale primitorului, cu excepția faptului că donatorul și primitorul sunt gemeni identici. Ȋn situația ȋn care rinichii prelevați de la părinți sunt transplantați copiilor lor, adeseori asemănarea țesuturilor este ȋnjumătǎțitǎ. La transplanturile de rinichi între soț și soție ,neȋnrudiți genetic de multe ori nu se observă asemănări tisulare. Cu toate acestea, transplantul de rinichi poate fi efectuat cu succes. Principalul factor determinant este dacă pacientul deține o apărare pre-dezvoltată împotriva țesuturilor rinichiului care urmează a fi transplantat pacientului. Testele efectuate investighează dacă există vreo incompatibilitate în acest sens. Evaluarea rezultatelor acestor teste ca „potrivite pentru efectuarea transplantului de rinichi” ȋnseamnă că :după ce rinichiul prelevat de la donator este transplantat la primitor, ȋn timpul intervenției se acordǎ atenție venelor renale şi din punct de vedere al sistemului imunitar nu va exista nici un obstacol în calea funcționării rinichilor .
Dupǎ operație, pacientului i se aplică tratament medicamentos, astfel încât acesta să nu înțeleagă că rinichiul transplantat aparține unei alte persoane și să nu respingă organul. Acest tratament, numit terapie imunosupresivă în perioada inițială după operație va fi mai intens, iar după primele 3 luni dozele și numărul acestora se vor reduce. Cu toate acestea, tratamentul va continua pe tot parcursul vieții. Indiferent dacă primitorul sau donatorul are hepatită virală aceasta nu constituie o barieră absolută în calea transplantului. Transplantul se poate realiza dacǎ controalele solicitate, testele și tratamente preventive sunt bine determinate.
Care este durata de viață a rinichiului transplantat?
În literatură, există transplant de rinichi care a funcționat mai mult de 30 de ani ,dar şi bolnavi care și-au pierdut rinichii în primul an după transplant. Valoarea ratelor de succes raportate la transplantul de rinichi de la donator viu sunt cuprinse ȋntre 93-98%. „Transplantul de rinichi” datorită ratei ridicate de succes este considerat ca standardul de aur al tratamentului.
Cu toate acestea, nu trebuie uitat că transplantul de rinichi este doar o metodă de tratare. Prin urmare, nu este un tratament care promite o ratǎ de reuşitǎ de 100% . Există mulți factori care pot determina succesul, factori precum :starea generală de sănătate a pacientului, obiceiurile sociale(fumatul,alcoolul), experiența echipei care va efectua transplantul, medicamentele recomandate cu monitorizare medicală regulată este extrem de importantă, respectarea controalelor precum şi mulți alți factori care pot afecta rezultatul dupǎ tratament.
Respingerea rinichiului poate apărea atunci când pacientul după transplantul de rinichi a petrecut o perioadă lungă de timp fără complicații şi întrerupe medicația fără avizul medicilor.
Din aceste motive, candidatului pentru transplantul de rinichi i se explică în detaliu că după transplant i se vor administra medicamente și va trebui sǎ se prezinte ȋn mod regulat la controalele .
Chiar și în cazurile de aplicare corespunzǎtoare existǎ posibilitatea de ȋncercare a respingerii organului. Pentru observarea precoce a situației, controalele sunt extrem de importante. În cadrul educației pacienților, sunt explicate situațiile și acuzele care pot apărea, altele decât controalele și ȋn astfel de cazuri pot apela oricând la medicii competenți. În aceste situații, pacientul va fi internat în spital și i se va aplica tratamentul adecvat pentru a nu respinge organul. Majoritatea pacienților care ȋntâmpinǎ probleme de respingere a organului răspund la tratament. Între timp, poate fi necesară biopsia rinichiului transplantat. Tratamentul care trebuie administrat este determinat în funcție de rezultatul biopsiei, consideratǎ metoda care descrie cel mai clar respingerea organului. La unii pacienți, biopsia se efectuează şi în scop de control dupǎ tratament. În acest fel, se evaluează eficacitatea tratamentului aplicat.
Experiența acumulată până în prezent demonstrează că la pacienții eligibili, transplantul de rinichi în comparație cu hemodializa sau dializa peritoneală , oferă pacienților libertate dar și o calitate mai ridicată a vieții. Pentru evaluarea corectǎ a riscului, este necesarǎ evaluarea precoce a riscului la dializă ,consideratǎ o alternativǎ a transplantului de rinichi.Pentru pacienții candidați neadecvați pentru transplantul de rinichi ,singura alternativă o reprezintǎ tratamentul prin dializă, pentru toți ceilalți pacienți adecvați transplantul de rinichi reprezintǎ standardul de aur al tratamentului.
Perioada de transplant poate varia în funcție de rezultatele examinării și investigației candidaților primitori și donatori. Pregătirile pot fi finalizate în 3-4 zile lucrătoare, cu excepția cazului în care există afecțiuni sau rezultate concomitente care necesită o investigare suplimentară. Transplantul de rinichi nu este un tratament completat chirurgical. Începe cu intervenția chirurgicală și continuă pe ȋntreaga viață. De aceea, până la finalizarea pregătirilor procesul diferǎ de la o persoană la altǎ persoană. Pentru cǎ scopul este de a atinge cea mai mare rată de succes, în special în transplantul de rinichi de la donator viu.
Oricine persoanǎ cu vârsta de peste 18 ani care deține capacitate de exercițiu şi demonstreazǎ cǎ este ȋn cunoştiințǎ de cauzǎ, poate deveni donator de organe. În cadrul centrului nostru ,ȋn timpul evaluării donatorului de rinichi, preferăm să începem procesul de examinare cu persoanele din familie care se oferă voluntar ,cât mai mult posibil cu cei mai în vârstă. Ȋn conformitate cu starea pacientului evaluăm şi cazurile în care existǎ doar un singur donator de rinichi. Pot exista diferențe serioase între vârsta osoasă și vârsta biologică în evaluarea vârstei donatorului de rinichi. Uneori, o persoană în vârstă de 70 de ani care s-a ȋngrijit de starea lui de sǎnǎtate ,a evitat obiceiurile sociale dăunătoare, poate fi considerat un candidat ideal pentru donator ,decât o persoană mult mai tânără. Prin urmare, factorul decisiv constǎ ȋn starea generală de sănătate. Conform evaluǎrilor demonstate rezultǎ cǎ donatorii de rinichi pot dona rinichi şi pot trăi o viață sănătoasă şi liniştitǎ şi cu un singur rinichi
Excepție cazurile speciale ,internarea se efectueazǎ cu o zi ȋnainte de intervenție.Dupǎ miezul nopții nu se recomandǎ hrǎnirea pe cale oralǎ.Ȋnainte de intervenție se va ȋncepe cu terapia imunosupresivǎ. Rudele pacientului internat pentru transplant de rinichi trebuie sǎ ȋnțeleagǎ cǎ tratamentul acestui proces se va desfǎşura cu terapia imunosupresivǎ a pacientului, vizitele standard fiind excluse. Primirea vizitatorilor din afarǎ poate conduce la apariția riscului de infectare a pacientului.Chiar dacǎ vin ȋn spital ,acestora nu li se va permite intrarea ȋn salonul pacientului. Mai ȋntâi va fi operat donatorul de rinichi apoi primitorul de rinichi. Dupǎ ieşirea pacienților din salon ,aceştia vor fi transferați spre sala de operație. Echipa de anestezişti vor consulta dosarele, le vor verifica iar ȋn timpul pregǎtirilor de rigoare pacienții vor fi anesteziați.
Monitorizarea pacientului primitor se va efectua ȋn secția de terapie intensivǎ pentru o noapte. La secția de terapie intensivǎ pacientul este conştient şi este internat doar ȋn scopul unei monitorizǎri mai atente.A doua zi dupǎ verificarea tuturor rezultatelor şi dupǎ examinare , pacientul va fi readus ȋn salon.
Donatorul de rinichi este operat prin metoda închisă. Dupǎ operație ,echipa de anestezişti ȋl vor redirecționa cât mai curând posibil către secție. Operația se efectuează seara și va începe cu exerciții de respirație.Externarea donatorilor de rinichi se va efectua dupǎ 2-3 zile,ȋn timp ce primitorii de rinichi vor fi externați dupǎ o perioadǎ de 7 zile de spitalizare.Apoi se vor planifica perioadele de control. Dupǎ intervenție nu se necesitǎ recomandarea cǎtre donatorii de rinichi a utilizǎrii regulate a medicamentelor.Se pot reȋntoarce la viața cotidianǎ.Cu condiția ȋncadrǎrii ȋn tipul şi limitele unei alimentații sǎnǎtoase nu li se impun şi alte interdicții de alimentație.
Instruirea primitorului cu privire la administrarea medicamentelor va ȋncepe chiar din a 2.a zi. Instruirea realizatǎ ȋn timpul spitalizării va fi completatǎ de cǎtre coordonatorul transplantului de organe, înainte de externare şi după revizuirea temeinicǎ şi completǎ a tuturor detaliilor.
Atunci când transplantul de rinichi nu se poate realiza din motive precum incompatibilitatea grupelor de sânge sau a țesuturilor dintre primitor și donator, se poate realiza prin înlocuirea rinichilor de la un cuplu cu o situație similarǎ.Procedura este aceeaşi ca şi la intervenția de transplant de rinichi de la donator cǎtre primitor. Există doar o schimbare a donatorului.
Ȋn cazul transplantului ȋncrucişat se solicitǎ ca vârsta donatorilor sǎ fie cât mai apropiatǎ de cea a primitorului. Transplanturile încrucișate pot fi efectuate sub formă de ȋncrucişare dublă sau triplă.
Transplantul de organe poate fi efectuat în spitalele special dotate în acest scop. În cadrul centrului activeazǎ echipa de specialişti ȋn chirurgia transplantului de organe, nefrologie, imunologie, anestezie, specialiști în radiologie şi unitatea de pregătire și coordonare a pacienților.
O datǎ cu aceasta ,procesul de tratare se completează ȋn secțiile de cardiologie, boli infecțioase, boli toracice, secții de hematologie, secții de terapie intensivă precum și ȋn toate celelalte unități ale spitalului.
Pacienții cu transplant renal prezintă adeseori o sensibilitate extremă legatǎ de curățenia casei şi teama repetǎrii infectǎrii. Sursa infectǎrii adeseori depinde de noi . Este imposibil și inutil să sterilizați casa. Este suficient dacǎ evitați contactul strâns cu o persoanǎ bolnavǎ de gripǎ, afecțiuni virale ; o bună ventilație a casei, spǎlarea corectă a mâinilor după utilizarea toaletei, separarea prosoapelor și utilizarea săpunului lichid sunt ȋndeajuns. Utilizarea măștilor este utilă numai în mediile aglomerate insuficient ventilate. Ȋn aer liber nu este nevoie de folosirea mǎştii de protecție. Dupǎ externare,mesele luate împreună cu familia și vizionarea ȋn fața televizorului cu familia , nu constituie o problemǎ.
Plimbările ușoare sunt recomandate doar în măsura în care condițiile meteorologice sunt favorabile. Ȋn prima lunǎ de la externare se recomandǎ doar şofatul ȋnsoțit. Activitățile zilnice se vor planifica în timpul controalelor la policlinicǎ sub ȋndrumarea medicului. Receptorul transplantului de rinichi , dupǎ 3 luni de la externare va primi un raport. La finalul celor 3 luni, ȋn funcție de starea bolnavului i se va permite ȋnceperea activitǎții de lucru.
Dupǎ transplantul renal ,unele produse alimentare prezintǎ reactii adverse la medicamente , ȋn special nu se recomandǎ consumarea „grepfruit-ului ” ,pentru cǎ medicamentul imunosupresiv poate determina o creștere semnificativă a nivelului sanguin.
Nu se recomandǎ nici consumul de ceaiuri pe baza de plante preparate la plafar deoarece pot conține diverse plante care pot cauza alte efecte secundare.Ȋn limite şi cu o alimentație sǎnǎtoasǎ se recomandă consumul de preparate din bucătăria mediteraneanǎ, în principal cele preparate cu ulei de măsline.
Revenirea la valorile normale a creatininei şi administrǎrii cortizonului poate conduce la o creştere excesivǎ a poftei de mâncare .Din aceasta cauzǎ este necesarǎ acordarea unei atenții deosebite de frânare a poftei de mâncare .Nu trebuie uitat cǎ kilogramele acumululate conduc la suplimentarea cauzelor de sǎnǎtate. Alimentele zaharoase ,produsele de patiserie şi sarea trebuiesc evitate. Consumul de salată este cel mai util şi benefic aliment şi trebuie sǎ devinǎ un obicei. Cu toate acestea, ȋnainte de consumare este extrem de importantǎ înmuierea în apă cu oțet şi spălarea ingredientele din salatǎ . Produsele alimentare vândute în aer liber nu trebuiesc consumate.
