fbpx

Clinica de Transplant Medular / Pediatric

În zilele noastre multe afecţiuni ereditare sau neereditare pot fi tratate prin Transplantul De Celule Stem.
Transplantul De Celule Stem reprezintǎ o metodă dificilă de tratament efectuată de către o echipă cu experienţă şi specializată în domeniu. Transplantul de celule stem este metoda de tratament definitivă a multor afecţiuni ce nu pot fi vindecate prin tratament medical şi poate fi efectuatǎ numai în condiţiile fizice speciale ale Unităţilor de Transplant de Celule Stem.
Pentru a se putea vindeca de afecţiunea în cauză pacienţii cu indicaţie de transplant de celule stem sunt supuşi unor tratamente intense înainte şi după transplant. Cel mai vital dintre nenumăratele efecte secundare ale acestor tratamente este slăbirea chiar anularea sistemului imunitar. Pentru pacienţii imunocompromişi chiar şi o simplă şi banală infecţie, le poate pune viaţa în pericol. De aceea pacienţii de transplant cu celule stem pot fi operaţi numai în clinici speciale cu aer filtrat, ce deţin saloane de izolare de o singură persoană, cu intrări-ieşiri controlate şi limitate şi unde regulile obligatorii de igienă acceptate pe tot mapamondul sunt aplicate meticulos.O altă valoare a acestor clinici este că dețin calitatea de unitate ATI (Unitate de Terapie İntensivă).
Această metodă poate trata multe afecţiuni infantile. Dintre aceastea cele mai des întălnite sunt:

  • Leucemiile
  • Tulburări de producere a sângelui
  • Talasemia (Anemia Mediteraneeană)
  • Anemia cu Celule ȋn Secerǎ
  • İnsuficienţa Medulară
  • Bolile Genetice
  • Afecţiuni ale Sistemului Imunitar
  • Tumorile

Clinica de Transplant Medular Pediatric din cadrul Spitalului Universitar Yeditepe este o unitate ce întruneşte calităţile sus menţionate şi a intrat ȋn folosinţă ȋn Noiembrie 2015. Responsabilul centrului autorizat de către Ministerul Sănătăţii ,Prof. Dr. Buket Erer Del Castello a lucrat în străinătate în domeniul transplantului cu celule stem ȋncǎ din 1990 până ȋn prezent fiind decorată de către Preşedintele Italiei cu Ordinul Naţional de Merit al Republicii Italiene.

Ce Este Transplantul de Celule Stem Hematopoietice / Medular Pediatric?

Celulele stem sunt acele celulele care de-a lungul vieţii joacă un rol important în dezvoltarea şi regenerarea tuturor ţesuturilor şi organelor din corpul nostru. Celulele stem se pot înmulţi, se pot divide şi se pot diferenţia. Cea mai importantă proprietate a celulei stem şi care o deosebeşte de celelalte celule este aceea că prin capacitatea nelimitată de divizare creează noi celule stem identice celulei-mamă. Orice sistem şi/sau organ din corpul uman deține câte o celulă stem. Celula-mamă care creează elementele figurate ale sângelui este numită Celulă Stem Hematopoietică (Formatoare de Sânge). “Locul de producţie” al celulelor Stem Hematopoietice este măduva osoasă. Pe de o parte creează după necesităţile organismului noi celule stem ca şi ele, şi pe cealaltă parte se diferenţiază şi devin celule progenitoare care formează elementele figurate care au diferite funcţii în sânge cum sunt eritrocitele, trombocitele, lenfocitele etc.

Perioada copilăriei este perioada care cuprinde primii 18 ani din viaţă. Spre deosebire de adulţi, bolile ereditare (cu transmitere genetică) din copilărie formează un grup important de afecţiuni.În ţara noastră unde căsătoriile între rude sunt des întâlnite, procentul de incidenţă a bolilor cu transmitere genetică este mare. O parte importantă a acestor boli care periclitează viaţa şi care afectează diferite sisteme şi organe se tratează prin transplantul de celule stem hematopoietice efectuatǎ în copilărie.

Care Sunt Sursele De Celule Stem Hematopoietice?

În zilele noastre există trei surse de celule stem hematopoietice din care se obţin celule sănătoase.

Types of Stem Cell Transplantation

Măduva Osoasă

Dacă măduva osoasă a fost preferată ca sursă de celule, operaţia de prelevare a celulelor se efectueazǎ în sala de operaţie sub anestezie generală sau epidurală. La donatorii copii ,este preferată anestezia generală.
Sângele din Cordon Ombilical

Este gata pregătit deoarece se colectează în timpul naşterii şi se păstrează în condiţii adecvate. Numărul de celule stem din sângele cordonului ombilical este limitat de aceea poate fi insuficientǎ în funcţie de greutatea corporală a receptorului (pacientului). Din acest motiv este mai des utilizat în cazul pacienţilor infantili.

Sângele Periferic (sângele care circulǎ ȋn vene)
Cantitatea de celule stem din sângele periferic este mică faţă de cea din măduva osoasă. De aceea dacă sângele periferic a fost preferat ca sursă de celule stem, timp de 5 zile pacientului sau donatorului i se administrează subcutanat factori de creştere pentru a mări numărul de celule. În a cincea zi pacientul sau donatorul este conectat la un separator celular şi celulele stem înmulţite sunt astfel colectate în pungi speciale.

Care Sunt Tipurile de Transplant de Celule Stem Hematopoietice / Măduvă Osoasă?

În cazul transplantului de celule stem pacientul este numit “primitor” iar persoana care donează pacientului celule stem sănătoase este numit “donator”. În funcţie de calităţile donatorului există 3 tipuri de transplant de celule stem hematopoietice.

Transplant Autolog de Celule Stem Hematopoietice
Tipul de transplant în care celulele pacientului sunt grefate propriei persoane şi este numit ca “Transplant Autolog de Celule Stem” (Autogrefă). Este folosit mai des în tratamentul unor tumori grele (maligne).

Transplant Alogeneic de Celule Stem Hematopoietice
Tipul de transplant în care celulele sunt prelevate de la un alt donator se numeşte “Transplant Alogeneic de Celule Stem” (Alogrefă). Este un tip de transplant preferat în cazul afecţiunilor grele (maligne) şi al celor cu transmitere genetică.

Transplant Singeneic de Celule Stem Hematopoietice
Transplantul care are loc între fraţi gemeni monozigoţi (gemeni identici) se numeşte “Transplant de Celule Stem Singeneic”

Chronic Leukemia and Its Types

Care afecţiuni pot fi tratate prin Transplantul de Celule Stem Hematopoietice / Medular?

Prin transplantul de celule stem hematopoietice se pot trata mai multe boli genetice (ereditare) şi non-genetice infantile.

Afecţiuni Hematologice Maligne

  • Afecţiuni Hematologice Maligne
  • Leucemie Lenfoblastică Acută
  • Leucemie Mieloblastică Acută
  • Leucemie Mieloidă Cronică
  • Leucemie Mielomonocitică Juvenilă
  • Sindrom Mielodisplastic
  • Non Hodgkin LenfomaHodgkin Lenfoma

Lymphoma Types and Treatment

Symptoms, Diagnosis and Treatment of Multiple Myaloma Disease

Insuficienţe Imune Primare (Insuficienţă Ereditară a Sistemului Imunitar)

Imunodeficienţă Combinată Severă (SCID)
Deficit de Adenozin Deaminază (Deficit de ADA)
Deficit de Zap-70 Sindromul Omenn
Sindromul Chediak Higashi
Sindromul Wiscott Aldrich
Sindromul Di George
Sindromul IPEX
Afecţiunea Autoimună Limfoproliferativă (ALPS)
Boala Granulomatoasă Cronică (CGD)
Alte Boli cu Transmitere Genetică (Ereditare)
Talasemia Majoră
Anemia cu Celule ȋn Secerǎ
Anemia Aplastică Fanconi
Anemia Diamond Blackfan

Limfohistiocitoză Hemofagocitică Primară
Anemie Diseritropoietică Congenitală
Boala Kostmann
Insuficienţă Medulară (Defect al Celulelor Stem Hematopoietice)
Anemie Aplastică Dobândită
Anemie Aplastică Structurală
– Diskeratozis Congenita
-Sindromul Shachman Diamond
– Trombocitopenie Amegakariocitică
Hemoglobinurie Paroxistică Nocturnă
Boli Autoimune (Pacienţii Care Nu Răspund La Tratamentul Standard)
Boala Crohn
Lupus Eritematos Sistemic (SLE)
Artrită Romatoidă
Sindromul Evans
Anemia Hemolitică Autoimună

Boli Metabolice
Boala Wolman
Manocitoză
Mucopolizaharidoza
Leucodistrofiile
-Adrenoleucodistrofie (ALD)
-Leucodistrofie Metacromatică (MLD)
-Leucodistrofie Celulară Globoidă (Krabbe)
Osteopetroza (Boala Metabolică Osoasă)

Cum Se Selectează Donatorul Pentru Transplantul De Celule Stem Hematopoietice / Medular?

Cel mai important dintre factorii care limitează procesul de Transplant de Celule Stem Hematopoietice este faptul că nu există donatori compatibili HLA cu pacientul (compatibilitate a tipului de ţesut). Grupul de ţesut este compatibil în cazul gemenilor monozigoţi şi al fraţilor care au aceeaşi moştenire genetică de la părinţi.

Donatorul ideal este fratele cu tip de ţesut compatibil. În zilele noastre cu ajutorul tehnologiei, al ştiinţei şi experienţei pacienţilor care nu au fraţi compatibili se pot face transplanturi intrafamiliale parţial compatibile. Pentru pacienţii care nu au donator în familie se caută donator cu tip de ţesut compatibil în băncile de donatori din ţara noastră, printre donatorii voluntari înscrişi la Banca Mondială de Măduvă şi în băncile unde se păstrează sângele ombilical donat voluntar. În momentul în care se găseşte donator compatibil sau sânge ombilical se efectuează transplantul.

Cum Se Face Transplantul de Celule Stem Hematopoietice / Medular?

Transplantul de celule stem reprezintǎ metoda multidisciplinară de tratament care se aplică pentru tratamentul afecţiunilor care nu se vindecă prin tratament standard şi care pun în pericol viaţa. Pacientul, dacă este minor ,tutorele legal (de obicei părinţii), dacă este adult personal este inştiinţat detaliat verbal/în scris privind motivul acestui tratament, când şi cum se va efectua, riscurile pe termen scurt şi pe termen lung iar după ce se obţine acordul în scris se trece la procedura de transplant.

După ce este luată hotărârea de transplant se stabileşte tipul de transplant ce va fi prelevat, sursa de celule de stem folosită şi donatorul sănătos care va dona celulele stem. Mai apoi pacientul şi donatorul se pregătesc pentru transplant.
Pacienţii care au tratament de chimioterapie şi au sistemul imunitar slăbit sunt operaţi într-o unitate sterilă, într-o încăpere proiectată special având calităţile unei unităţi ATI. Pentru a micşora la minim riscul de infecţie din unitate intrările şi ieşirile vor fi limitate şi nu se acceptă vizitatori. De altfel acolo se utilizează aparate care aparţin numai unităţii respective.

Ce Trebuie Să Aibă În Atenţie Pacientul În Urma Transplantului de Celule Stem Hematopoietice / Medular?

După transplantul de celule stem hematopoietice, medular, pacienţii sunt monitorizaţi îndeaproape, mai des în primele luni. Pacienţii externaţi şi apropiaţii acestora sunt informaţi detaliat cu privire la problemele ce trebuie luate în considerare după transplant.

Unele din problemele ce trebuie luate în considerare de către pacient sunt următoarele:

  • Trebuie acordată atenţie riscului de infecţie. Pentru pacienţii cu sistemul imunitar slăbit o simplă infecţie poartă un risc ce le pune poate pune viaţa în pericol. Din acest motiv trebuie să se acorde atenţie problemelor de mai jos până când sistemul imunitar îşi va reveni (cel puţin 6 luni).
  • Trebuie acordată atenţie igienei personale.Trebuie purtată mască atunci
  • când se iese din casă. Evitaţi mediile aglomerate.
  • Evitaţi locurile şi persoanele ce prezintă risc ridicat de infecţie precum spitale, centre comerciale etc.
  • Consumaţi alimente gătite.
  • Fiţi atenţi la regulile de igienă cum ar fi să nu consumaţi alimente comercializate pe stradă.
  • Aplicaţi dieta recomandată de medic.
  • Pacienţii infantili ce au suportat un transplant de celule stem hematopoietice să respecte întocmai schema de vaccinare recomandată de medic.
  • În urmărirea pe timp lung a pacienţilor minori subiectele precum creşterea şi dezvoltarea, performanţa şcolară au o importanţă diferită de cele ale adulţilor. Familiilor li se recomandă să urmărească îndeaproape copilul şi pe langă controalele medicale să facă evaluări psihosociale.

Cum Se Face Aplicarea Pentru Transplantul De Celule Stem Hematopoietice / Medular?

Pacientul Care Aplică Din Ţară

Toţi cei care sunt cetăţeni ai Republicii Turcia şi cărora le este necesar pot face transplantul de celule stem hematopoietice sub garanţia statului. Pacientul poate fi operat în centrul unde a fost diagnosticat şi este urmărit şi tratat. Dacă în acel spital nu există unitate de transplant va fi direcţionat spre o altă unitate de transplant de celule stem hematopoietice recomandată de medic sau preferată personal.

 

Pacientul Care Aplică din Străinătate

Echipa departamentului de servicii pentru clienţii internaţionali ai spitalului vor transmite medicului epicriza şi rapoartele pacienţilor ce aplică din străinătate. În cazul în care medicul care evaluează pacientul consideră necesar transplantul, organizarea efectuării acestuia este derulată de către echipa în cauză.

Întrebări Frecvente în Legătură cu Transplantul de Celule Stem Hematopoietice / Medular

Cât Durează Transplantul de Celule Stem Hematopoietice / Medular?
Înainte de transplant se evaluează tipul şi stadiul bolii precum şi performanţa receptorului şi se fac pregătirile preliminarii. Pacientul se pregăteşte pentru transplant conform protocolului de chimioterapie şi/sau radioterapie numit “regimul de pregătire”. Aceste protocoale durează între 8 şi 10 zile. Transplantul de celule stem hematopoietice nu este o operaţie. Celulele stem hematopoietice recoltate din sursa planificată (măduvă osoasă, sânge periferic sau sânge ombilical) îi sunt transferate intravenos pacientului după chimio/radioterapie.Difuzarea acestor celule se face cu ajutorul circulaţiei sanguine iar stabilirea lor în măduva osoasă este denumită “cuibărit”. Celulele donate o dată stabilite acolo încep să producă celule sănătoase de sânge. Acest proces durează în medie 2 săptămâni dar poate fi mai lung sau mai scurt. Dacă după acest proces nu apare nici o complicaţie pacientul poate fi externat după 4 săptămâni. În caz de complicaţii durata şederii în spital se poate prelungi.

Donarea de Mǎduvǎ Osoasǎ Este Periculoasǎ?

Donatorii sunt aleşi dintre persoanele sănătoase. Împreună cu aceasta înainte de transplant donatorul este supus tuturor controalelor şi este evaluat din punct de vedere al recoltării celulelor stem. Dupǎ aceea este informat cu privire la toate operaţiile şi procesele care vor urma. În timpul procesului de pregătire i se explică de către medicul transplantolog că după colectarea de sânge periferic va putea avea dureri la oase, esva fi informat despre proprietăţile şi durata procesului de recoltare. Toate aceste riscuri pot fi acceptabile pentru salvarea unei vieţi omeneşti. Dupǎ recoltarea măduvei osoase şi a sângelui periferic, măduva sănătoasă a donatorului va completa în scurt timp lipsa celulelor donate.

Cum se Colectează de la Donator Măduva Osoasă?

La pacienţii de la care s-a ales ca sursă măduvă osoasă recoltarea de celule se face în blocul operator sub anestezie epidurală. Pentru afereza de celule stem hematopoietice periferice donatorul este conectat la un separator celular. Sângele din cordonul ombilical este deja pregătit fiind colectat în timpul naşterii şi păstrat în condiţii adecvate.
Cine Poate Fi Donator Voluntar?
Pentru a deveni donator voluntar de celule stem trebuie să aveţi vârsta cuprinsǎ între 18-55 ani, mai mult de 50 kg şi să fiţi complet sănătos.

 

Donatori înrudiţi:

  • Frate donator: Donatorul ideal este donatorul frate compatibil HLA.
  • Rudă donatoare: În comunităţile unde au loc des căsătorii între rude se pot găsi donatori înrudiţi compatibili HLA.

Donator neînrudit (donator voluntar): 

Se caută donator în băncile din ţara noastră şi din lume unde donatorii sunt înregistraţi. Se mai caută sânge ombilical compatibil în băncile unde sângele din cordonul ombilical este păstrat criogenat.

 

Care Sunt Factorii ce Influenţează Rezultatele şi Succesul Transplantului de Celule Stem?

Succesul transplantului este influenţat de mai multi factori precum boala de bază şi stadiul acesteia, performanţa pacientului în tipul transplantului, gradul de compatibilitate pacient-donator, tipul de transplant, sexul şi vârsta donatorului. În general stadiul incipient al bolii, starea generală bună a pacientului, pacient- donator tȋnǎr influenţează în bine rezultatul.

Chronic Leukemia and Its Types

Get to know our doctors and find answers to all the questions in your mind thanks to our informative video series prepared for you.

Chat Doctor All Videos
Hasan Atilla Özkan, M.D.

Prof.

Get a Second Medical Opinion from Prof. Hasan Atilla Özkan, M.D.

Medicatürk focusing only on a seamless patient journey, helping patients on their travels from beginning to end.

BOOK AN APPOINTMENT
Medicaturk Healthcare Online عبر الانترنت В сети Інтернет ონლაინ რეჟიმში Pe net