fbpx

Medicină Nucleară

Department of Nuclear Medicine

Medicina Nucleară este definită ca știința imagisticii și a terapiei la nivel molecular cu surse radioactive sub formă lichidă, solidă sau gazoasă. Datorită aplicațiilor efectuate în cadrul Departamentului de Medicină Nucleară, deținem posibilitatea diagnosticǎrii și tratǎrii bolilor avansate. Abordarea multidisciplinară este aplicată în tratamentul multor boli precum bolile de inimă, bolile de rinichi, afecțiuni ortopedice , tiroidă și boli hormonale.
Unul dintre punctele de diferențiere a Departamentului de Medicină Nucleară al Spitalelor Universității Yeditepe constǎ ȋn arhitectura special concepută. Detaliile arhitecturale, cu saloane mari pentru pacienți, coridoarele și sistemul de iluminare ,constituie prioritatea tratǎrii ,confortului și sănătǎții pacienților.Planificarea spațiului departamentului şi amenajarea s-a efectuat în funcție de zonele cu intensitate de radiație.Astfel, expunerea pacienților cât și a angajaților la radiații este menținutǎ la un nivel minim. Sistemul special de iluminare sub formă de lumină naturală din sălile de tratament a fost proiectat ȋn scopul sporirii confortului pacienților în timpul tratamentului.

Cum se efectuează procedurile de imagistică în medicina nucleară?

Pacienților li se administrează o cantitate foarte scăzută de material radioactiv prin alimente/ băuturi, intravenos sau inhalat, injectat în sau sub piele.Acest material radioactiv administrat se îndreaptă către organul sau țesutul vizat.Ulterior, aceste zone sunt vizualizate cu camere speciale. Radiațiile primite de pacient în timpul acestei proceduri sunt la un nivel foarte scăzut, având în vedere raportul beneficiu/pierdere.Toate aceste examinări sunt evaluate de cǎtre experții în Medicina Nucleară.

Abordarea teranostică în tratamentul cancerului

Metodele de Medicină Nucleară, pe lângă imagistică sunt din ce în ce mai utilizate în tratamentul bolilor de cancer. Din 2010 ȋncoace,terapiile atomice vizate se dezvoltă într-un ritm amețitor.

Teranostica este un concept medical emergent, care combină diagnosticul imagistic cu terapia pentru realizarea medicinei personalizate. Cea mai importantă caracteristică a terapiilor atomice cu radionuclizi este acela că diagnosticul poate fi pus cu același tip de medicamente și această situație ne oferă un avantaj extraordinar în tratamentul cancerului.
Această caracteristică asigură faptul că medicamentul administrat pentru tratament, cunoaşte zona de deplasare în organism și are puterea de a afecta țesutul bolnav. Această abordare se numește abordare „teranostică”.

Spre deosebire de chimioterapia convențională, medicamentele teranostice ajung direct la celulele canceroase şi au un efect redus sau deloc asupra celulelor normale. Astfel, în timp ce celulele sănătoase suferă mai puține deteriorǎri, tratamentul țintit este efectuat prin deteriorarea maximǎ a celulelor bolnave, celule canceroase.

Practici în Medicina Nucleară

Aplicații pentru Boli Neurologice
În diagnosticul unor accidente vasculare cerebrale
În diagnosticul demenței
Detectarea focarului epileptic la pacienții cu epilepsie programată pentru operație
În diagnosticul de hidrocefalie

Aplicații pentru Boli Pulmonare
În diagnosticul de embolie pulmonară, adică cheaguri de sânge în plămâni
• În determinarea rezervei pulmonare postoperatorii la pacienții programați pentru intervenții chirurgicale pulmonare
Aplicații pentru Bolile Ortopedice
Vizualizarea fracturilor ascunse
İnfecții osoase(Osteomielite)
Imagistica metastazelor osoase

Aplicații pentru Bolile Cardiovasculare
În diagnosticul bolilor coronariene
Chirurgie by-pass / evaluare post-stent
Aplicații pentru Boli de Rinichi
• Afișarea obstrucțiilor în tractul urinar
• În investigarea scurgerii de urină la rinichi
• În investigarea infecțiilor renale

În transplanturile de rinichi
Aplicații pentru Boli Oncologice
• Diferențierea benignă-malignă
• În stadializarea tumorilor
• În prezentarea locului biopsiei
• În determinarea recidivei tumorale
• În evaluarea răspunsului la chimioterapie
• În planificarea radioterapiei

Alte aplicații
Pacienții cu gușă
Diverse afecțiuni ale esofagului și stomacului
În bolile vezicii biliare
Ȋnsângerările intestinale acute
Când se suspectează o infecție ascunsă
Examinarea tractului limfatic
La examinarea căilor lacrimale
La examinarea funcțiilor glandei salivare

Tratamente aplicate în medicina nucleară

  • Tratamentul cu iod radioactiv „Iod I-131” pentru tratamentul cancerelor tiroidiene
  • „Terapia Lutetium” în tumorile neuroendocrine
  • Terapia „Lu-117 PSMA” pentru tratamentul cancerului de prostată în stadiu avansat rezistent la hormoni
  • Terapia cu „Ra-223” la pacienții cu cancer de prostată cu metastaze osoase în stadiu avansat rezistent la hormoni
  • Tratamentul cu „Gallium” la cancerul de prostată
  • Radioembolizare cu microsfere „Y-90” în tumori hepatice primare sau metastatice
  • Terapia paliativă la pacienții cu metastaze osoase
  • Radionuclid pentru acumularea de lichide intra-articulare și durere
  • Terapia cu iod radioactiv „Iod-131” pentru tratamentul hipertiroidismului (gușă toxică)
  • În afecțiuni precum sânul, malignitatea, adenomul paratiroidian, îndepărtarea ganglionilor limfatici santinelă intraoperatorie cu sonda gamma.

Tratamente personalizate de medicină nucleară

Calculele dosimetrice se aplicǎ într-un număr limitat de centre din țara noastră. Cu toate acestea, aceste calcule sunt necesare pentru determinarea corectă a cantității de material radioactiv necesar pacientului în tratamentul cancerului tiroidian.De asemenea, este utilizat la tratamentele precum cancerul de prostată pentru a determina cantitatea de material radioactiv consideratǎ cea mai adecvată pentru a preveni deteriorarea organelor sănătoase, cum ar fi rinichii. În plus, cantitatea de material radioactiv necesară pentru ablație trebuie determinată prin studii dozimetrice aplicate în tratamentul de ablație al cancerului tiroidian

Beneficiile calculelor dosimetrice

  • La mulți pacienți, cantitatea suficientă determinată prin dozimetrie este la sau sub limita tratamentului ambulatoriu. Astfel, pacienții pot fi externați în câteva ore fără spitalizare.
  • Dacă se determină o cantitate suficientă prin dozimetrie, pacienții sunt protejați de efectele secundare ale materialului radioactiv care pot fi administrate inutil.
  • În unele cazuri, cantitatea convențională de activitate terapeutică poate fi sub dozele care trebuisc administrate. În astfel de cazuri, calcularea și administrarea dozei corecte cu studii dozimetrice scutește pacienții de situația de a primi din nou tratament.

Terapia Lutetium în tumorile neuroendocrine

Care sunt simptomele tumorilor neuroendocrine?

De asemenea, diagnosticarea tumorilor neuroendocrine insidioase sunt foarte dificile. Din acest motiv, diagnosticul corect este extrem de important pentru efectuarea tratamentului într-un timp cât mai util. Când boala începe să prezinte simptome, apar de obicei simptome precum dureri abdominale, diaree, probleme digestive și greață.

Cum sunt diagnosticate tumorile neuroendocrine?

Prin multe metode de imagistică, inclusiv cele de CT, RMN, PET / CT și ultrasunete, pot fi utilizate în diagnosticul tumorilor neuroendocrine. Imagistica PET / CT cu FDG, un tip de zahăr utilizat în diagnosticul multor tipuri de cancer și în detectarea răspândirii bolii, rǎmâne insuficientă în detectarea cancerelor neuroendocrine. Din acest motiv, scanările speciale PET / CT folosind moleculele inteligente sunt utilizate pentru cancerele neuroendocrine.İmaginea PET / CT cu Gallium-68 DOTATATE este utilizată pentru a descoperii și vizualiza celulele tumorale din organism la nivel molecular. Gallium-68 DOTATATE este acceptat ca o metodǎ imagistică actualizatǎ şi utilizată la tumorile neuroendocrine.

Ce reprezintǎ Terapia cu Lutetium pentru tumorile neuroendocrine?

Ca și în cazul altor tipuri de cancer, tratamentul principal al tumorilor neuroendocrine este intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, deoarece este o boală care se observă târziu, foarte puțini dintre pacienți au șansa de a fi operați. La pacienții care nu pot fi tratați chirurgical, cel mai eficient tratament care poate fi utilizat este tratamentul Lu-177-DOTATATE (Peptide Receptor Radionuclide Therapy). Cunoscut sub numele de Tratament cu Lutetium, tratamentul cu Lu-177 este utilizat ca metodă de tratament care prelungește viața pacientului în tumorile neuroendocrine aflate în stadiul avansat.

Cum se aplică tratamentul cu Lutetium?

Lutetium 177-DOTATATE este preparat în laboratoarele din spital ,serul se administreazǎ pacientului prin venă.Medicamentul inteligent intră în celulă țintind țesutul canceros prin receptorii de pe acesta. Astfel, țesutul canceros este iradiat din interiorul celulei. Prin urmare, în timp ce țesutul canceros este iradiat, țesuturile normale sunt mai puțin deteriorate deoarece pacientul nu a simțit efecte secundare în timpul tratamentului. După tratament, nu sunt de așteptat efecte secundare semnificative, cu excepția unei scăderi temporare și ușoare a valorilor sanguine.

Cât durează tratamentul cu Lutetium în tumorile neuroendocrine?

Tratamentul cu Lutetium 177 DOTATATE se aplică de obicei ȋn 3 sau 4 şedinte la intervale de 6-8 săptămâni. Poate fi aplicat până la 8-10 şedinte în funcție de evoluția bolii, funcțiile renale,valorile sanguine și calculele speciale.Pacienții potriviți pentru tratament sunt determinați prin examinarea de către specialiștii cu experiență în medicina nucleară. După planificarea pacienților se va lua o decizie de tratament, medicamentul este administrat intravenos într-o cameră privată protejată şi sub supravegherea personalului cu experiență, a asistenților medicali și a medicilor.

Mituri despre tumorile neuroendocrine

Boala care s-a răspândit în organe precum oasele și plămâni este o boală în stadiul final, şi nu mai este nimic de făcut”.

Corect : A avea o boală în stadiu avansat nu înseamnă întotdeauna ca boala este în stadiul final. Deoarece majoritatea tumorilor neuroendocrine sunt tumori cu dezvoltare relativ lentă, pacienții pot supraviețui ani de zile cu ajutorul tratamentelor adecvatee.

„Tumorile neuroendocrine nu sunt cancer”
Corect : Deși multe tumori neuroendocrine progresează mult mai încet decât alte tipuri de cancer, nu trebuie uitat că şi aceştia sunt un tip de cancer. Prin urmare, este extrem de important ca în perioada de tratament sǎ se ia în considerare toate avertismentele echipei de asistență medicală cu privire la tratarea bolii.

„Tumorile neuroendocrine întotdeauna se dezvoltǎ lent ”

Corect : Multe tumori neuroendocrine se dezvoltǎ lent, dar unele specii (NET-uri de înaltă calitate) arareori pot progresa foarte rapid. Din acest motiv, este extrem de importantǎ stabilirea corectǎ a diagnosticului și efectuarea corectǎ a metodelor imagistice.După evaluare, medicul va furniza informațiile necesare legate de modalitatea progresǎrii bolii.Cu toate acestea, trebuie sǎ se reținǎ faptul că comportamentul tumorilor neuroendocrine cu dezvoltare lentă nu poate fi întotdeauna previzibilǎ.
Tumorile neuroendocrine răspund în mod similar tratamentului la fiecare pacient.

Corect : la fel ca în multe alte tipuri de cancer, principiul „nu existǎ pacienți, existǎ boalǎ” se aplică tumorilor neuroendocrine. Cu alte cuvinte, deși pacienții vor avea experiențe similare, trebuie reținut faptul că fiecare pacient cu tumoră neuroendocrină va prezenta un curs diferit și va răspunde diferit la tratamente.

Medicaturk Healthcare Online عبر الانترنت В сети Інтернет ონლაინ რეჟიმში Pe net